Social Icons

Pages

Fetele - mai creative decât bărbații

Ne naștem diferiți. Că vrem sau nu, bărbații sunt mai predispuși la anumite meserii și activități în timp ce fetele la altele. Teoria cum că toți suntem egali, uniformi, e de proveniență comunistă. În realitate, până și la nivel fizic există diferențe între bărbat și femeie. Iar dacă ele există la nivel fizic, de ce n-ar exista și la nivel psihic, emoțional, intelectual și spiritual?

Întrebarea de astăzi este dacă fetele dau dovadă de mai multă creativitate decât băieții. Iar eu înclin să cred că da. Poate această creativitate este adânc înrădăcinată în natura feminină. În fond, substantivul creativitate vine de la verbul a crea iar femeile sunt cele care creează. Femeia creează, la fel cum natura creează; ele sunt izvor de viață și energie. Bărbatul este un paradox al existenței, un fragment de conștiință într-o mare de energie, un punct abstract pe o hartă concretă. Poate de aceea bărbații trăiesc în general mai puțin decât femeile. Dar destul cu filozofia, să vedem mai clar pe ce se bazează afirmația din titlu:

Clasament Superblog

Imaginea de mai sus reprezintă clasamentul concursului Superblog din toamna asta, la o lună după începerea lui. Dacă este prea mică, faceți click pe ea și o s-o vedeți la dimensiuni mai mari. După cum puteți constata, am copiat doar topul, adică primele 10 locuri din clasament, numărul total al concurenților fiind de circa 270. Ce se remarcă în acest top? Faptul că 8 din cei zece bloggeri sunt... de sex feminin! De unde, dragi cititoare și stimați cititori, deduc că femeile, fetele, domnișoarele, doamnele, frumoasele, urâtele, brunetele și, spre surprinderea unora, chiar blondele, sunt mai inventive, au o imaginație mai bogată și o peniță mai ascuțită decât bărbații.

Bineînțeles, o să fie unii care o să mă întrebe: care este proporția de fete și de băieți înscriși în acest concurs? Cu subtextul că dacă s-au înscris 216 fete și 54 băieți, e normal ca și în top să se păstreze proporția de 4:1. Sincer, nu știu câți dintre concurenți sunt fete și câți băieți. Sau invers. Dar dacă atât de multe sunt fete, nu e asta tot o dovadă că ele sunt mai creative? Dacă atât de multe fete (prin comparație cu bărbații) și-au deschis blog, scriu texte literare, participă la Superblog... nu-i o dovadă în plus că Muza Creativității este de partea lor?

În fond, și cuvântul Muză este de genul feminin. :)

Cine n-are acvariu, să-și cumpere

Discuție cu o prietenă pe mess (am botezat-o aici Mihaela):

Cristi: ce faci ?
Cristi: :) :*
Mihaela: :* >:D<
Mihaela: uite
Mihaela: am facut curat in acvariu
Mihaela: nimeeeni
Mihaela: nimeni pe pamant nu are acvariu mai curat ca al meu
Mihaela: :>
Mihaela: si acu am atacat niste saratele.. drept recompensa pt atata munca
Mihaela: siiii
Mihaela: am descoperit
Mihaela: ca din cei 5 pui de guppy pe care ii credeam fete
Mihaela: 2 sunt baieti :)))
Cristi: :))
Cristi: ce-i ala guppy ?
Cristi: =))
Mihaela: cum ce e
Mihaela: pfoa
Mihaela: cei mai draguti pestisori de acvariu
Cristi: deci inseamna ca o sa creasca numarul lor ? :)
Mihaela: uite-i:

pesti guppy

Mihaela: fiecare e altfel
Mihaela: unic
Mihaela: 8->
Cristi: vai ce faini sunt
Mihaela: sper sa creasca
Cristi: asa arata si la tine ?
Cristi: ai tai adica
Mihaela: sunt micuti inca la mine
Mihaela: aia colorati asa sunt masculii
Mihaela: si am unu cu puncte negre pe codita pe fond rosu

Pe mine imaginea m-a cucerit. Voi aveți pești acasă? :)

Totul începe cu o temă...

Totul are un început, iar blogul de față a pornit cu căutarea unei teme. Și să nu vă închipuiți că este vorba de o nișă, căci pe ea o aveam deja în minte, ci de un design exterior, de haine am putea spune. Am găsit mai multe variante frumoase, m-am consultat cu cineva, am ales amândoi una. Este feminină, cu culori deschise, pe nuanțe de alb și roșu, atractivă dar nu țipătoare, luminoasă dar nu orbitoare, elegantă și plină de rafinament, exact cum ar trebui să fie o reprezentantă a sexului slab, căreia acest blog i se adresează. :)

VolumeVector

Tema actuală, sau șablonul, ca să folosim denumirea Blogger consacrată, are la bază un design marca deluxetemplates, și anume VolumeVector. I-am adus niște modificări, astfel:
  • am adăugat emoticoane sau mutre în comentarii;
  • postările sunt acum afișate pe pagina principală în format magazin;
  • datele „meta” (autor, număr de comentarii etc) sunt afișate deasupra articolului și nu sub el;
  • click-ul pe autorul postării ne arată toate articolele scrise de el;
  • câteva alte modificări minore dar importante.
În concluzie, a rezultat o temă ce seamănă cu VolumeVector dar se comportă ușor diferit, căreia i-am dat numele BubbleMag. Tema originală avea la subsol (footer) un link spre... un sponsor, cu rugămintea să nu îl scoatem pentru a respecta licența Creative Commons Attribution 3.0, care în esență ne cere să precizăm autorul temei. Totuși, linkul respectiv nu era spre autor ci spre o entitate care a plătit autorul pentru a-i insera acea legătură. Prin urmare și adăugând la asta faptul că tema nu e chiar cea originală, ci una modificată de mine, am eliminat acel link de prisos, specificând aici că autorul a fost de fapt Klodian de pe Deluxe Templates.

Cu aceasta am încheiat și discuțiile tehnice, care totuși consider că erau necesare la început de drum. Data viitoare o să scriu ceva mai interesant. Sper! :D